- Data
- 28.10.2026
- Ora
- 17:00
- Locul
- Sala „Dan Dediu”, Filarmonica „Lyra – George Cavadia”, str. Ana Aslan nr. 29, Brăila
Miercuri, 28 octombrie 2026, de la ora 17:00, Sala „Dan Dediu” a Filarmonicii „Lyra – George Cavadia” din Brăila găzduiește un nou recital vocal-instrumental organizat de Filarmonică alături de Consiliul Județean Brăila și Primăria Municipiului Brăila.
Seara reunește muzicieni a căror prezență pe scenă garantează un parcurs interpretativ riguros și expresiv. Soprana Doina Pisnic-Severin va aduce în fața publicului cantabilitatea și flexibilitatea vocală, iar Radu Banariuc exigența violonistică, din peisajul timbral fiind nelipsite flautele mânuite de Lauriana Constantin și Elena-Cristina Grigore. Dialogul dintre aceste sonorități va fi susținut de claritatea armonică a pianistei Nadejda Erhan. Prezentarea programului va fi asigurată de prof. Ioana-Luminița Vasile, care va oferi publicului reperele necesare audiției.
Repertoriul serii propune o lectură variată a unor pagini camerale reprezentative. Creații semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Georges Bizet, Giuseppe Tartini, Philippe Gaubert și Maurice Ravel se îmbină firesc cu spațiul sonor românesc prin lucrările lui George Enescu și ale compozitorului George Cavadia, patronul spiritual al instituției.
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.
